Trucuri ca să nu mai ai facturi umflate la curent. Cum îți faci viața mai ușoară cu panourile fotovoltaice și energia verde

de: Iulia Kelt
22 09. 2022

Facturile la energia electrică, dar și la gaze, au luat-o razna în ultima perioadă. Facturi umflate pe care abia reușești, cu chiu-cu vai, să le plătești și un sentiment general de nesiguranță.

Astfel, ce este de făcut, în aceste condiții? Probabil că nu ar fi rău să te gândești la soluții alternative de generare a energiei, pentru a-ți optimiza consumul, dar și costurile, într-o Europă care, în mod evident, se confruntă cu o criză.

Câteva soluții ca să poți răsufla ușurat la finalul lunii

În primul rând, te poți orienta spre energia verde (alternativă). Desigur, costurile de montaj nu sunt întocmai cele mai mici, însă investiția se va amortiza în timp, iar imediat ce acest lucru se va întâmpla, ai putea să ajungi să te feliciți că ai făcut această alegere, mai ales luând în calcul că, în cel mai fericit scenariu, prețurile nu vor mai crește pe viitor la energia electrică și la gaze, așa că nu ai nimic de pierdut.

Ai putea, spre exemplu, să-ți instalezi panouri fotovoltaice, invertoare și/sau baterii care pot stoca excesul de energie, atunci când norii nu sunt de partea ta.

În mod evident, te-ar ajuta să locuiești într-o regiune un pic mai însorită, pentru că energia vine, după cum spuneam anterior, de la soare.

De asemenea, ai face bine să fii foarte atent la furnizorul de panouri fotovoltaice, de vreme ce piața este liberă, iar prețurile așișderea. Trebuie să ții cont că acestea au nevoie și de întreținere.

Dacă te înțelegi bine cu vecinii, puteți să „faceți o chetă” și să vă achiziționați la comun un astfel de sistem care să deservească mai multe case.

O altă modalitate de a mai scăpa de cheltuieli este să-ți montezi un sistem de recoltare al apei de ploaie: costul este destul de mic, iar avantajele de partea ta. Această apă poate fi utilizată la toaletă, dar și în grădină.

Nu în ultimul rând, pentru a evita situația în care căldura părăsește casa, ai face bine să apelezi la o firmă care să-ți izoleze locuința corespunzător.